Procurorii anticorupție fac verificări cu privire la lucrările se pe Calea Eroilor

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Procurorii anticorupție fac verificări cu privire la lucrările se pe Calea Eroilor

 

Procurorii anticorupție fac verificări cu privire la lucrările se pe Calea Eroilor
Procurorii anticorupție fac verificări cu privire la lucrările se pe Calea Eroilor

Contractul de modernizare a Căii Eroilor, din Târgu Jiu se află în vizorul DNA Gorj.

Victor Banța, secretarul general adjunct al Ministerului Dezvoltării, a spus, în cadrul unei emisiuni la 1 Plus Tv, că procurorii anticorupție efectuează verificări cu privire la lucrările care s-au efectuat.

„Au existat o sumedenie de probleme. Nu pot eu să spun din vina cui și nu vreau să emit un punct de vedere. Lucrarea a fost finanțată în anul 2017 prin Programul Național de Dezvoltare Locală pe un un proiect tehnici sau o documentație din anul 2013-2014. Proiectul era unul anacronic și trebuia să fie actualizat. Corpul de Control de la Ministerul Dezvoltării și Inspecția în Construcții au făcut controale cu privire la lucrările efectuate. Decontările sunt în verificare la parchet. Am înțeles că există un dosar pe rol, iar atunci când există verificări de natură penală atunci nu mai avem. Am înțeles că la DNA există acest dosar. Au fost întâmpinate o serie de dificultăți la fața locului pentru că ceea ce era în proiect nu corespundea cu realitatea. Au fost 28-29 de dispoziții de șantier în acest proiect. Nu Ministerul Dezvoltării se ocupă de acest proiect, ci autoritatea locală. Ministerul Dezvoltării nu are decât rol de finanțator“, a declarat Victor Banța.

 

PUBLICITATE EMI TV