Prioritățile României prin PNRR
Niculae Ciucă i-a transmis Usulei von der Leyen că ”Romania va insista și va continua discuțiile cu Comisia asupra jaloanelor legate de reforma sistemului de pensii, inclusiv pe înlocuirea plafonului de 9.4% din PIB cu un alt mecanism de referință, pe menținerea în rezervă a producției de energie bazată pe cărbune și pe ajustări ale unor proiecte de infrastructură de transport”, potrivit unui comunicat de presă al Executivului.
Premierul Ciucă a arătat că sunt în curs de pregătire propuneri de ajustare a Planului, atât în contextul RePower EU – care prioritizează răspunsul la criza energetică, dar și al economiilor necesare urmare modificării valorii grantului alocat României. Aceste ajustări vor fi operate fără a fi afectată menținerea concentrării pe obiectivele de tranziție digitală, ecologică și consolidarea rezilienței, susține Ciucă.