Primarul Romanescu vorbește despre problema localnicilor din Narcise
Primarul Romanescu vorbește despre problema localnicilor din Narcise

Primarul municipiului Târgu Jiu vine cu precizări, după ce, în urmă cu două zile, zeci de persoane din cartierul Narcise s-au strâns în fața primăriei pentru că au rămas în beznă.
„E un cartier privat al municipiului Târgu Jiu, printre puținele cartiere private în care dezvoltatorul imobiliar, la vremea respectivă domnul Urdea, și-a asumat prin PUZ-ul aprobat prin hotărâre de Consiliu Local că introduce toate utilitățile în cartier. Atunci când s-au localizat în acel cartier știau foarte bine că nu există o sursă de curent, doar dintr-un transformator privat care aparține unor oameni de afaceri. Nici nu știu foarte bine detaliile, al cui este acest transformator. Însă, domnul Budoarcă, directorul general al CEZ Oltenia, încercând să ne informeze, ne-a adus la cunoștință că sunt niște restanțe la facturi de la beneficiarii acelui transformator și, în mare parte, beneficiarii acelui transformator sunt cetățenii care locuiesc în acel cartier. Acolo nu a fost sistată alimentarea cu energie electrică din alte motive, ci determinată de faptul că nu s-au plătit, și facturile sunt undeva la nivelul a 40.000 RON. Domnul Budoarcă a spus că dacă achită măcar o parte din aceste sume, începând de astăzi pot fi realimentați cu energie electrică. Nu este o soluție imediată. Noi, în momentul de față, am demarat procedurile în discuțiile cu CEZ pentru a găsi o altă sursă alternativă pentru alimentarea cartierului respectiv. Nu ne putem duce decât până la limita de proprietate pentru că de la limita de proprietate încolo toată acea suprafață de teren este privată. Nu vom intra niciodată în interiorul cartierului pentru că inclusiv străzile din acea zonă sunt, în momentul de față, trecute în cadastrul unor persoane fizice”, a declarat primarul Marcel Romanescu pentru presafarastapani.ro
