EMI TV » Premierul Cîțu, încântat de activitatea guvernului pe care îl conduce

Premierul Cîțu, încântat de activitatea guvernului pe care îl conduce

Urmărește EMI TV și în Google

Premierul, Florin Cîțu, se laudă cu faptul că economia României are cea mai rapidă revenire după o criză economică. Acest fapt s-ar datora bunei activități a Guvernului pe care Cîțu îl conduce.
”Economia României are, datorită activității bune a Guvernului pe care îl conduc, cea mai rapidă revenire după o criză economică din ultima sută de ani”, a postat Premierul pe pagina sa de facebook.
Mai mult decât atât, Florin Cîțu susține că rata șomajului a scăzut în fiecare lună de la începutul anului.
”Rata șomajului a scăzut în fiecare lună din 2021.
INS a anunțat că rata șomajului în luna mai a ajuns la 5.5% și la cel mai mic număr de persoane în șomaj din martie 2020.
O economie în care cresc investițiile și salariile este o economie în care crește numărul locurilor de muncă (în mediul privat)”, se arată în aceeași postare, pe pagina de facebook a Premierului.
În Gorj, rata șomajului, de la începutul acestui an, este într-o ușoară scădere, situându-se sub pragul de 4%. Mai exact, la sfârșitul lunii mai, anul curent, rata șomajului era de 3,28%, iar anul trecut, în aceeași perioadă, rata șomajului atingea un minim istoric de doar 2,67%.