Poșta Română implementează sistemul Step Hear, destinat persoanelor cu deficienţe de vedere

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Sistemul Step Hear, destinat persoanelor cu deficienţe de vedere, a fost implementat în 47 de oficii poştale, informează Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR), într-un comunicat de presă transmis, vineri.

„Poşta Română a inaugurat, astăzi, în 46 de oficii poştale din toată ţara, sistemul Step Hear, dedicat nevăzătorilor şi persoanelor cu deficienţă de vedere care îi ajută să acceseze serviciile poştale fără a avea nevoie de un însoţitor. Astfel, extindem la nivel naţional proiectul-pilot al sistemului Step Hear, iniţiat anul trecut la Oficiul Poştal nr. 39 din Bucureşti, cu sprijinul Asociaţiei Nevăzătorilor din România. La ora actuală, în România, sunt aproximativ 90.000 de persoane cu deficienţe de vedere şi nevăzătoare. Un număr semnificativ dintre aceştia fac parte din familia noastră de aproximativ 8 milioane de clienţi, fiecare dintre ei fiind important pentru noi. Prin tehnologia implementată în cele 47 de oficii poştale, Poşta Română este una dintre puţinele companii care oferă posibilitatea clienţilor cu aceste deficienţe să beneficieze de facilităţile care oferă un grad crescut de independenţă privind accesul la serviciile poştale”, se precizează în comunicat.

Compania Naţională „Poşta Română” este operatorul naţional în domeniul serviciilor poştale, furnizor unic de serviciu universal în orice punct de pe teritoriul României şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acţiuni).

PUBLICITATE EMI TV