Peste 1.800 ha de teren afectate de arderile necontrolate

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Pompierii au intervenit, vineri, sâmbătă şi duminică, la 561 de misiuni de stingere a incendiilor, dintre care 414 intervenţii au fost la arderi necontrolate (mirişti, vegetaţie uscată, deşeuri, litieră, coronament şi doborâturi), fiind afectată o suprafaţă de peste 1.800 ha de teren.

„Salvatorii au gestionat 4.528 situaţii de urgenţă, dintre care 561 misiuni de stingere a incendiilor, 3.366 cazuri SMURD, 17 solicitări pentru extragerea persoanelor blocate în autoturismele implicate în accidente rutiere, precum şi alte 584 de intervenţii în sprijinul comunităţilor”, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis, luni.

Pompierii reamintesc că, pe fondul acestei creşteri semnificative a numărului incendiilor de vegetaţie uscată, cetăţenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecţia mediului care interzic arderea vegetaţiei uscate, iar nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

„Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice”, arată sursa citată.

PUBLICITATE EMI TV