Personalităţile feminine cu rezultate notabile premiate în cadrul Galei „Women In Economy”
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează, marţi, 5 martie, sub patronajul Parlamentului European, ediţia a şasea a Galei „Women In Economy”, cea mai importantă gală de recunoaştere a personalităţilor feminine cu rezultate notabile în diferite domenii cheie ale societăţii româneşti.
La Gala „Women In Economy”- „We dream, we can, we lead!”, care va avea loc la Atenerul Român, va participa şi preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
„Înaltul patronajul conferit CONAF în premieră de Parlamentul European, sub îndrumarea preşedintei Roberta Metsola, confirmă statutul Galei „Women In Economy” ca eveniment de referinţă în peisajul consolidării valorilor democratice europene şi al iniţiativelor inovatoare în promovarea egalităţii de gen”, se menţionează într-un comunicat al CONAF.
CONAF va premia, în cadrul Galei, modelele feminine care au rămas neclintite în angajamentul lor de a contribui la o lume mai bună. Unele dintre acestea sunt deja renumite, având recunoaşterea publicului larg, în timp ce altele sunt discrete, dar esenţiale în peisajul social şi economic românesc.
Ca în fiecare an, evenimentul se bucură de prezenţa unor oficialităţi guvernamentale, ambasadori, antreprenori de seamă, reprezentanţi ai companiilor naţionale şi internaţionale, precum şi ai instituţiilor care sprijină iniţiativele feminine în afaceri, în cultură, în toate palierele societăţii.
De-a lungul timpului, în cele cinci ediţii ale Galei „Women in Economy” s-au oferit peste 77 de premii de excelenţă personalităţilor feminine care au reuşit să facă performanţă în anul precedent.
CONAF a luat fiinţă ca urmare a necesităţii de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă şi echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci şi pentru întregul mediu de business. CONAF are în componenţa sa 2 federaţii, 10 patronate, 19 asociaţii, 27 sucursale şi peste 5.500 de companii, peste 170.000 de angajaţi.
