Personalitate marcantă din lumea fotbalului vine la Târgu Jiu! Vezi cu ce ocazie!
Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la înființare, Senatul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa marelui antrenor român, Mircea Lucescu. Tehnicianul a acceptat propunerea făcută de președintele Senatului UCB, Prof.univ.dr Horațiu Tiberiu Gorun și va participa la ceremonia de înmânare a titlului. Festivitatea se va desfășura la Târgu Jiu, în data de 31.05.2022, în Amfiteatrul „Auditorium Maximum” situat pe strada Tineretului, nr.4. Este o onoare deosebită pentru instituția noastră de învățământ superior, ca unul dintre cei mai mari ambasadori ai fotbalului românesc și ai României să se alăture altor mari personalități ce fac deja parte din „Hall of fame-ul” universitar gorjean. Mircea Lucescu și-a legat în trecut destinul de Gorj. Soția marelui tehnician, Neli Lucescu fiind fiica unor celebri profesori din Târgu Jiu.
Ca fotbalist și-a legat cariera de Dinamo București, iar în echipa națională a României a avut 70 de apariții și a marcat 9 goluri. Este unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului. Ca jucător, a activat în principal la echipa Dinamo București între 1964 și 1977, iar ca antrenor a condus printre altele echipa națională a României, precum și echipele Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Brescia, Reggiana, Rapid București, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş Istanbul, Șahtar Donețk, Zenit Sankt Petersburg și Dinamo Kiev, iar între anii 2017 și 2019 a fost selecționer al reprezentativei Turciei. În anul 2015, Lucescu a devenit al cincilea om care a antrenat 100 de meciuri în Liga Campionilor UEFA, după Alex Ferguson, Carlo Ancelotti, Arsène Wenger și José Mourinho. A debutat ca antrenor în 1979, la Corvinul Hunedoara, echipă la care a ocupat poziția de antrenor-jucător timp de trei sezoane. În paralel, în 1981, a fost numit și selecționer al reprezentativei României pe care a condus-o spre prima participare din istorie la Campionatul European, în 1984. În 1985, a revenit la Dinamo București, de această dată ca antrenor. A readus primul titlu de campioană al lui Dinamo după șase ani, în anul 1990. A urmat o carieră lungă în Italia, la cluburile Pisa, Brescia, Reggiana și Inter Milano. Între Reggiana și Inter, a revenit pentru un an în România, la Rapid București, cu care a devenit campion în Divizia A, conform datelor publicate de Wikipedia.
În anul 2000, a ajuns în Turcia, preluând echipa Galatasaray, alături de care a câștigat Supercupa Europei contra echipei Real Madrid. Sub conducerea lui Lucescu, Galatasaray a ajuns până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, în sezonul 2000–2001. În sferturi, Galatasaray a fost învinsă de Real Madrid.
În 2009, Mircea Lucescu a reușit să câștige primul trofeu european din istoria clubului Șahtior Donețk. Ucrainienii au trecut în finală de Werder Bremen, scor 2-1, adăugând în vitrina clubului Cupa UEFA.