Patru categorii de consumatori ar putea fi vizate de obligaţia de a depune cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru a beneficia de un preţ plafonat la energie

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Patru categorii de consumatori ar putea fi vizate de obligaţia de a depune cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru a beneficia de un preţ plafonat la energie

Patru categorii de consumatori ar putea fi vizate de obligaţia de a depune cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru a beneficia de un preţ plafonat la energie
Patru categorii de consumatori ar putea fi vizate de obligaţia de a depune cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru a beneficia de un preţ plafonat la energie

Patru categorii de consumatori ar putea fi vizate de obligaţia de a depune cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru a beneficia de un preţ plafonat la energie, respectiv cei care folosesc aparate medicale, familiile cu minimum trei copii, familiile monoparentale cu cel puţin un copil şi consumatorii care au mai mult de un loc de consum, a declarat, joi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

„Cele 4 categorii care ar putea să fie vizate, deci nu neapărat în toată toate cazurile, de obligaţia de a depune cererea şi declaraţie sunt cei care folosesc aparate medicale, familiile cu minimum trei copii şi familiile monoparentale cu cel puţin un copil. Ei categoric trebuie să depună cerere şi declaraţie dacă vor să beneficieze de plafonul de 68 de bani. Ei au dreptul la plafonul de 68 de bani kilowat/oră, fără nicio limită de consum, dar cu condiţia să depună cerere şi declaraţie. Şi pentru aceste situaţii, cererea şi declaraţia s-au postat pe site-ul autorităţii încă de ieri (miercuri n.r.). Foarte mulţi dintre furnizori au preluat, chiar au îmbunătăţit aceste modele şi sunt postate pe site-urile lor. Legea spune că aceste trei categorii vor beneficia de plafon începând cu prima zi a lunii următoare după ce au depus cererea. Deci, cei care reuşesc să depună cererea în decembrie vor beneficia de la 1 ianuarie de plafonul de 68 de bani. A patra categorie este categoria acelor consumatori care au mai mult de un loc de consum. Nici în cazul lor nu toată lumea trebuie să depună neapărat o declaraţie şi o cerere, pentru că legea prevede că ei au dreptul sau furnizorii sunt obligaţi să aplice plafonul dacă se încadrează cu consumul la valorile prevăzute în lege pentru adresa de domiciliu sau de reşedinţă, În cazul în care furnizorul poate să identifice adresa de domiciliu sau adresa de reşedinţă în cazul mai multor locuri de consum, automat aplică pentru locul de consum respectiv”, a explicat Nagy-Bege.

El a subliniat că, în situaţia în care clientul vrea să i se aplice plafonul sau unul dintre plafoane pentru alt loc de consum decât cel de domiciliu sau de reşedinţă, de abia atunci trebuie să depună o cerere şi o declaraţie şi să indice foarte clar furnizorului pentru care dintre locurile de consum doreşte să primească preţ plafonat.

Eventual, a adăugat el, dacă furnizorul îi scrie în adresă că lipsa răspunsului reprezintă acord pentru neaplicarea plafonului sau aplicarea plafonului de 1,3 lei şi asta este o soluţie.

ANRE a anunţat miercuri, printr-un comunicat că toţi clienţii casnici, cu un singur loc de consum, beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, în timp ce acelaşi tip de client care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu, poate beneficia de preţul plafonat, la una dintre cele două adrese, pe baza unei declaraţii depuse la furnizorul de energie electrică.

Autoritatea menţiona că, în urma noilor modificări legislative instituite prin Legea nr. 357/2022 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, pentru circa 5 milioane de clienţi casnici, preţul final facturat plafonat este de maximum 0,68 lei/kWh (inclus TVA) şi se aplică următoarelor categorii de clienţi: al căror consum lunar este cuprins între 0 şi 100 kWh inclusiv; care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere (preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate); care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere (preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate); familii monoparentale, care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere (preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate).

De asemenea, pentru aproximativ 2,8 milioane de clienţi casnici, preţul final facturat plafonat este de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclusă, în cazul consumului lunar cuprins între 100,01 şi 255 kWh, iar consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 kWh/lună se facturează la preţul de maximum 1,3 lei/kWh (cu TVA inclusă).

Există şi cazul în care consumul depăşeşte 300 kWh/lună, iar atunci întregul consum se facturează la maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, de acest plafon beneficiind circa 800.000 de clienţi casnici.

Atât cererile, cât şi declaraţiile pe proprie răspundere se pot depune la furnizorii de energie electrică, atât în format fizic, cât şi în format electronic, iar modelele pot fi descărcate de pe pagina oficială de internet a ANRE, la adresa www.anre.ro.

EMINEWS:

Aproximativ 43 de milioane de euro, prin intermediul Rezervei de ajustare la Brexit

CCR a amânat sesizarea USR privind legea de majorare a indemnizaţiilor primarilor şi şefilor de consilii judeţene

PUBLICITATE EMI TV