Numeroase școli se redeschid de luni
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că se merge pe ideea unui prag de vaccinare de 60% în rândul personalului din învăţământ pentru redeschiderea cu prezenţă fizică a şcolilor, precizând, totodată, că rămân neschimbate celelalte reglementări din Ordinul comun 5338. Asta ar însemna ca majoritatea școlilor să își reia activitatea fizică indiferent de rata de incidență din localitate.
Ministrul a explicat modul în care fiecare şcoală va decide cum anume va funcţiona. „(Consiliul de administraţie – n.r.) constată că a depăşit pragul minim definit în Ordinul comun de ministru Educaţie – Sănătate, care este obligatoriu pentru toate unităţile de învăţământ, de stat sau private, şi intră în prezenţă fizică. Are însă în paralel, pentru că celelalte reglementări din Ordinul comun 5338 rămân neschimbate, se adaugă doar acest criteriu, suplimentar, celelalte rămân. Adică, apare un caz de infectare în clasă, se suspendă activitatea cu prezenţă fizică în clasă. Apar cazuri de infectare în şcoală într-un număr mai mare sau egal cu jumătatea numărului de clase, se suspendă activitatea cu prezenţă fizică în întreaga şcoală şi vor avea în continuare posibilitatea ca, pe baza articolului 32 din Ordinul de ministru, consiliul de administraţie, chiar dacă are o rată de vaccinare de 70, 80, 90%, dacă are motive de infrastructură sau de resursă umană, un număr prea mare de profesori infectaţi, spre exemplu, poate solicita începerea şcolii în sistem online, iar inspectoratul şcolar va aproba, cum a aprobat şi până acum, toate cererile pe baza articolului 32”, a spus ministrul.
Cîmpeanu a reamintit că nu se mai ţine cont de rata de infectare din localitate. „În data de 1 octombrie s-a decuplat în urma consultărilor şi a fost de comun acord decuplarea modului de funcţionare a şcolii de rata de infectare din localitate. (…) Dar un consiliu de administraţie al şcolii va aprecia în funcţie de toţi parametrii (…) dacă face sau nu face solicitare către inspectorat pentru începere în regim online”, a precizat el.