Noul șef ANRE va face o analiză

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

George Niculescu, desemnat miercuri de plenul Parlamentului în funcţia de preşedinte al Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a anunţat că va face o analiză în ceea ce priveşte funcţionarea instituţiei după publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

„În primul rând o să facem o analiză în ceea ce priveşte funcţionarea instituţiei, dacă sunt lucruri care în urma analizei trebuie corectate, le vom corecta, împreună cu toată echipa. În primul rând, rolul ANRE-ului este de a fi un arbitru în piaţa de energie, cu siguranţă că această analiză pe care o voi face va scoate în vedere şi ce avem de făcut pe viitor pentru a preîntâmpina astfel de situaţii. Rolul va fi unul proactiv, mai degrabă de a preîntâmpina astfel de situaţii, decât de a le remedia”, a declarat Niculescu, la finalul şedinţei plenului reunit al Parlamentului.

Întrebat cu privire la acuzaţiile referitoare la pasivitatea vechii conduceri, el a arătat „în acea perioadă acuzaţii s-au făcut din toate părţile, atât în ceea ce priveşte activitatea Autorităţii, cât şi în ceea ce priveşte activitatea ministerului”, adăugând că nu doreşte să facă niciun fel de declaraţii cu privire la perioada care a trecut.

Potrivit lui George Niculescu, „piaţa de energie trebuie să-şi revină”.

„Îmi doresc să văd preţuri cât mai aproape de preţurile anului 2019, înainte de de criză, când aveam un preţ de referinţă mult mai mic decât cel pe care îl înregistrăm acum. (…) Îmi doresc să aduc un plus de transparenţă acestei instituţii, să întoarcem instituţia sau să o centrăm mai mult spre nevoile consumatorilor. Sunt lucruri care se vor schimba în cadrul instituţiei”, a susţinut preşedintele numit al ANRE.

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis, miercuri, numirea lui George Niculescu în funcția de președinte  al Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Niculescu a primit 256 de voturi „pentru” şi 24 „împotrivă”.

PUBLICITATE EMI TV