Nereguli descoperite de Corpul de Control al Ministerului Sănătății la SAJ Gorj
Serviciul Județean de Ambulanță a fost sancționat cu 15.000 de lei în urma controlului încrucișat efectuat de Corpul de Control al Ministerului Sănătății și inspectorii DSP. Specialiștii au găsit la SAJ Gorj multiple nereguli. Concret, la magazia unde se depozitează medicamente nu există termohigrometru și grafic de temperatură. Mai mult, la magazia în care se depozitează biocide au fost descoperite și materiale sanitare, de întreținere, electrice, dar și birotică. Adică, la grămadă cu dezinfectanți sunt ținute sonde, seringi, truse, cearșafuri, feșe, mănuși chirurgicale, canule, catetere, materiale de curățenie și accesorii de birotică. Amenzi între 1.600 și 2.000 de lei au fost aplicate la patru asistenți medicali coordonatori, iar sancțiuni contravenționale similare au primit alți doi asistenți medicali. SAJ Gorj este condus de medicul Traian Claudiu Constantinescu de aproximativ o lună și jumătate, iar problemele de la instituția pe care acesta o conduce par fără rezolvare.