Monica Macovei, condamnată la șase luni de închisoare cu suspendare Citeşte întreaga ştire: Monica Macovei, condamnată la șase luni de închisoare cu suspendare

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Monica Macovei, condamnată la șase luni de închisoare cu suspendare

Monica Macovei, condamnată la șase luni de închisoare cu suspendare 
Monica Macovei, condamnată la șase luni de închisoare cu suspendare

Monica Macovei și-a aflat sentința după ce a accidentat un motociclist, în toamna anului 2022. Fosta ministră a justiţiei a fost condamnată la şase luni de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală din culpă.

„Condamnă pe inculpata Macovei Monica-Luisa la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 91 C.pen. Suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”, a transmis Judecătoria Mangalia.

Pe durata termenului de supraveghere Monica Macovei trebuie să se prezinte la serviciul de probaţiune, să anunţe eventuala schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, dar și întoarcerea acasă și să comunice schimbarea locului de muncă, dacă este cazul de așa ceva.

Magistraţii au mai hotărât ca Monica Macovei să meargă la programe de reintegrare socială și să presteze muncă neplătită în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la DGASPC Sector 2 Bucureşti sau în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2. Monica Macovei va plăti cheltuielile judiciare în valoare de 10.000 de lei.

Decizia poate fi atacată.

 

PUBLICITATE EMI TV