Monede din perioada cuceririi Daciei de către romani descoperite în județul Hunedoara
Peste 400 de monede despre care se apreciază că provin din perioada cuceririi Daciei de către romani au fost descoperite pe raza comunei Şoimuş, județul Hunedoara, de către un căutător autorizat, piesele fiind predate marţi primăriei din localitate.
Primarul comunei Şoimuş, Mihai Gabriel Irimie, a făcut anunțul pe pagina sa de socializare, acesta precizând că cele 407 monede sunt foarte bine păstrate şi că au fost predate autorităţilor în drept.
„A fost pentru prima dată când am întâmpinat astfel de situaţie, monedele sunt superbe, nu este una la fel cu cealaltă şi au fost foarte bine păstrate. Procedura spune că se inventariază de primar şi se predau către Direcţia de Cultură a Judeţului Hunedoara. Am predat împreună cu căutătorul autorizat cele 407 monede, acestea urmând să intre în patrimoniul statului român”, a notat primarul comunei Şoimuş.
30% din valoarea acestora va ajunge ca despăgubire la cel care le-a găsit.
„S-ar putea ca în zona unde s-au descoperit să fie şi o cetate dacică sau romană. Urmează să se facă cercetări de către specialiştii de la Ministerul Culturii”, a precizat Irimie.
