Ministrul Educației reacționează după ce subiectele de la Bac au ajuns în spațiul public
Ministrul Educației reacționează după ce subiectele de la Bac au ajuns în spațiul public

Ligia Deca, Ministrul Educației, a reacționat după ce subiectele de la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat au ajuns în spațiul public în timpul desfășurării examenului.
„Urmare a distribuirii în spațiul public, în timpul probei scrise de luni, a unor fotografii ce conțineau unul dintre subiectele la Limba și literatura română din cadrul examenului de bacalaureat 2024, de către mai multe publicații online, reprezentanții Comisiei județului Gorj de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat, împreună cu reprezentanți ai Poliției Municipiului Târgu Jiu, s-au deplasat la centrul de examen identificat ca fiind sursa de proveniență a fotografiilor. Conform unui comunicat al IPJ Gorj, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, cercetările continuând pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta și luarea măsurilor legale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
De asemenea, în urma a distribuirii în spațiul public a unei alte fotografii cu subiecte a cărei sursă a fost identificată ca fiind un centru de examen din județul Sălaj, reprezentanții Comisiei județului Sălaj de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat, împreună cu reprezentanți ai Poliției locale, s-au deplasat la fața locului, pentru cercetări privind circumstanțele în care fotografia a fot realizată și transmisă.
Având în vedere riscul ca astfel de evenimente să pună sub semnul îndoielii corectitudinea desfășurării acestui examen, dincolo de consecințele aplicabile conform legislației în vigoare, facem un apel către toți cei implicați în organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat 2024 să-și îndeplinească cu responsabilitate atribuțiile ce le revin în funcție de rol”, a transmis Ministerul Educației.
