Ministrul Dezvoltării, dezamăgit de lipsa primarilor PSD de la întâlnire

Ministrul Dezvoltării, dezamăgit de lipsa primarilor PSD de la întâlnire

Primarii PSD au lipsit de la întâlnirea cu ministrul liberal al Dezvoltării, Adrian Veștea, prezent, marți, în Gorj.
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, s-a arătat dezamăgit de decizia șefilor de UAT de a nu participa la întâlnire, mai ales că era momentul potrivit să obțină informații direct de la echipa ministrului, prezentă și ea la Târgu Jiu.
„Ar trebui sa fim dezamăgiți că astăzi nu au fost prezenți colegi din PSD pt că nu am venit părtinitor, am lucrat instituțional, am anunțat din timp, am venit cu vesti bune, iar toate informațiile de care aveau nevoie puteau să le ia de la colegii nostri”, a declarat Adrian Veștea.
Președintele PNL Gorj, Ion Iordache, a criticat și el decizia luată în tabăra social-democrați.
„Cu părere de rău vă spun că astăzi Partidul Social Democrat a ales să nu participe și să arate încă o dată cât de orgolioși sunt și să arate că ei fac doar ce vor, doar când vor, fără să îi intereseze de comunități. Adică îți vine astăzi aici cel mai important ministru, cel care gestionează proiectele cu care se laudă primarii și se duc la București și se pozează în fața ministerului pentru aceste proiecte pe care le implementează. Dar când ministrul a venit aici, să se pună la dispoziție,să aibă o discuție deschisă, aplicată, prietenească, pe problemele pe care le au, au ales să nu vină și nu sunt de vină primarii. De vină sunt cei care conduc acest partid la nivelul județului și care încearcă să ducă în derizoriu orice acțiune pe care o facem pentru județul nostru, pentru comunitățile noastre”, a declarat Ion Iordache.
