Măsuri guvernamentale contradictorii cu impact bugetar

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

 

Salariul minim pe economie va crește, de la 1 septembrie, la 3.300 de lei brut, iar de la 1 ianuarie 2024 la 3.750 de lei. Tot de la 1 septembrie, salariul minim în construcții va crește la 4.500 de lei, anunță Guvernul.

Coaliția analizează și un pachet de măsuri, printre care eliminarea unor facilități fiscale, dorită de premierul Marcel Ciolacu, întrucât pierderile din acordarea de facilități fiscale s-ar situa la 75 de miliarde de lei.

Conform surselor citate, s-a ajuns la un acord cu oficialii de la Comisia Europeană ca din septembrie să fie aplicate două cote de TVA. În prezent există mai multe derogări de la cota de 19%, cum ar fi cea de 5% pentru cultură, cărți, manuale școlare, tranzacții imobiliare, unele servicii turistice, mâncarea pentru animale.

Comisia Europeană cere eliminarea derogărilor, astfel că ar rămâne în vigoare TVA de 5% doar pentru protezele medicale și de 9% pentru alimente, medicamente și serviciile din sectorul HORECA.

Modificările fiscale vor viza și taxarea marilor companii.

PUBLICITATE EMI TV