Liceele cu profil pedagogic pot fi salvate
Liceele cu profil pedagogic pot fi salvate

Emisiunea EDUCAȚIA de la postul național de televiziune EMI TV a propus în ediția din 1 februarie 2023 o dezbatere privind viitorul liceelor pedagogice. În proiectul noii Legi a Învățământului Preuniversitar, liceele pedagogice ar putea să nu mai aibă specializarea de educator-învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor. Acest lucru înseamnă că liceenii formați în liceele pedagogice vor putea preda doar copiilor din creșe și grădinițe. Până acum, liceele pedagogice aveau și specializarea de educator-învățător, o formă de tradiție și eficiență a învățământului românesc. Invitatele emisiunii au fost doamnele profesoare ELENA GĂVAN și GABRIELA CRUDU de la Colegiul Național ”Spiru Haret” din Târgu-Jiu.
Asociația Națională a Colegiilor și Liceelor Pedagogice a adoptat o rezoluție în urma conferinței naționale desfășurate la Timișoara 27-28 ianuarie 2023, propunerile fiind următoarele:
”1. Angajamentul de a susține și intensifica sprijinul și implicarea liceelor și colegiilor pedagogice din România membre ANCLP în profesionalizarea carierei didactice pe ruta liceu pedagogic studii de licență pentru formarea cadrelor didactice pentru învățământul primar, cu păstrarea specializării de învățător la liceele și colegiile pedagogice și cu posiblitatea ca aceștia să poată fi angajați în învățământ pe perioadă determinată, urmând să poată obține titularizarea în învățământ numai după finalizarea studiilor de licență;
2. Implicarea eficace și eficientă în pregătirea prioritară a unei noi specializări intitulată educator/educatoare pentru educația timpurie, specializare care să integreze cele două specializări distincte în acest moment în învățământul românesc, respectiv educator-puericultor și educatoare, pentru asigurarea unor servicii de educație timpurie inclusive și de calitate și pentru garantarea inserției profesionale a actualilor educatori-puericultori din zone defavorizate, până la construirea și darea în folosință de noi creșe și servicii complementare pentru educația timpurie pe întreg teritorilul României.
3. Inițierea unor programe-pilot de formare și specializare în profesii care să susțină educația incluzivă și de calitate, precum și a unor alternative educaționale viabile și specifice pentru asigurarea diversificării ofertei de practică pedagogică în procesul de profesionalizare a carierei didactice în România.”
Profesor reținut pentru act sexual cu o elevă
Cine nu face reciclare plătește amenzi uriașe din martie
