Într-o săptămână începe școala după un program nou

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

 

Elevii încep anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie 2022. Este pentru prima dată când anul școlar este organizat pe module. Mediile se calculează diferit după eliminarea obligativității tezelor. Spre deosebire de anii trecuți, elevii din toate clasele și copiii de grădiniță vor avea vacanță în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână, în toamnă, doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare. O altă vacanță este cea din luna februarie 2023, modulară, care gravitează în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratului școlar.

Anul școlar 2022 – 2023 este structurat astfel:

  • Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
    • vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
  • Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
    • vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
  • Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023;
  • Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
  • Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
    • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
PUBLICITATE EMI TV