Într-o lună se digitalizează căsătoriile

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

 

Platfoma destinată activității ofițerilor de stare civilă pentru înregistrarea evenimentelor de viață  devine accesibilă și pentru înregistrarea, exclusiv în format digital, a căsătoriilor. Din 24 august, serviciul este disponibil în 3 UAT-uri – Eforie (județul Constanța) și Ion Neculce și Podu Iloaiei (județul Iași) și va fi extins, etapizat, la nivelul celor 3.188 de unități-administrativ teritoriale, anunță MAI.

Informatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru înregistrarea și eliberarea documentelor de stare civilă ((naștere, căsătorie, divorț și deces) a început în data de 18 aprilie și are ca termen final pentru extindere data de 24 septembrie 2024, dată de la care înregistrările evenimentelor de viață în registre fizice urmează a înceta.

Până la data de 23 august 2024, înregistrarea digitală  nașterilor și deceselor poate fi realizată în 2.445 de UAT-uri (municipii reședință de județ, municipii, orașe și comune), în urma operaționalizării platformei destinate activității ofițerilor de stare civilă, prin înregistrarea doar în format digital a evenimentelor de viață.

De la extinderea platformei, au fost înregistrate digital 53.345 evenimente de stare civilă (19.888 de  certificate de naștere și 33.457 certificate de deces). De asemenea, au fost eliberate 35.731de certificate de naștere eliberate, dintre care 33.609 în format fizic pe un formular securizat, respectiv, 2.122 în format digital (ex. Timiș –758, Bihor – 583, Bistrița-Năsăud – 280, Sibiu – 168) și 34.867 de certificate de deces, dintre care 34.462 în format fizic pe un formular securizat, respectiv, 405 în format digital (ex.Bihor – 176, Hunedoara – 52, Ilfov – 51).

În ceea ce privește actele de stare civilă stocate în arhiva electronică, au fost validate 180.928 acte de stare civilă (130.205 acte de naștere, 16.469 acte de deces și 34.254 acte de căsătorie).

Referitor la codul numeric personal (CNP) care conține codul unic 70, în Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă au fost generate 21.236 de CNP-uri.

În prezent, se află în fază finală de dezvoltare infrastructura necesară emiterii unui nou prototip de Carte Electronică de Identitate (CEI), testele tehnice finale fiind programate în perioada 9-15 septembrie 2024.

Emiterea CEI s-a realizat la nivelul Municipiului Cluj-Napoca, începând cu data de 2 august 2021, în cadrul unui proiect pilot, iar până la data de 31 decembrie 2021 au fost emise un număr de 919 CEI, la data de 31 decembrie 2022 au fost emise un număr de 6.288 CEI, la data de 31.12.2023 au fost emise un număr de 16.995 CEI. În total, în data de 20 august 2024 erau emise 25.608 de CEI.

În funcție de calendar, extinderea emiterii CEI se va face etapizat, începând cu județul Cluj, urmând municipiul București, iar la finalul lunii octombrie, extinderea să fie realizată la nivelul fiecărui municipiu reședință de judet.