Inspectoratele școlare au primit bani pentru transportul elevilor

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Ministerul Educaţiei a transmis, miercuri, Inspectoratelor şcolare deschiderile de credite, în sumă de 51.993.212 de lei, pentru plata sumelor către operatorii de transport care au eliberat abonamente gratuite de la data începerii cursurilor anului şcolar curent până în prezent, dar şi pentru plata sumelor forfetare către elevi pentru aceeaşi perioadă, în limitele de cost stabilite prin hotărâri ale Consiliilor judeţene.

„În urma intrării în vigoare a HG 1337/2023 de modificare şi completare a HG 810/2023 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport pentru elevi, Ministerul Educaţiei a transmis astăzi, 31 ianuarie, Inspectoratelor şcolare deschiderile de credite (în sumă de e 51.993.212 de lei de la Titlul 57 „Asistenţă socială”) pentru: plata sumelor către operatorii de transport care au eliberat abonamente gratuite de la data începerii cursurilor anului şcolar curent până în prezent; plata sumelor forfetare către elevi pentru aceeaşi perioadă, în limitele de cost stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene”, a informat Ministerul Educaţiei.

Potrivit ministerului, suma cuprinde atât restanţele aferente anului 2023, cât şi solicitările primite până miercuri de la Inspectoratele şcolare pentru luna ianuarie 2024.

PUBLICITATE EMI TV