Începe construcția podului rutier peste Prut de la Ungheni
Începe construcția podului rutier peste Prut de la Ungheni

Lucrările de construcție a podului rutier peste Prut, care va uni localitățile Golăiești (România) și Zagarancea (Republica Moldova), vor începe pe 26 aprilie. Ceremonia de lansare a lucrărilor va avea loc pe ambele maluri ale Prutului.
„Vorbim despre un proiect de suflet, care l-am și numit „Podul de flori”. Este vorba despre podul Ungheni-Ungheni. Pe 26 aprilie, toată lumea este invitată la lansarea construcției podului. Pe ambele maluri ale Prutului va fi inițiată această procedură. De ce Podul de flori? Pentru că în anii ’90 el a fost un pod de flori, a fost un pod metaforic, spiritual și astăzi, după atâția ani, începem în realitate să punem în piatră dorințele și visele pe care le-au avut pe atunci românii care în anii ’90 au ieșit pe malul Prutului”, a afirmat astăzi, la o conferință de presă vicepremierul Republicii Moldova, Vladimir Bolea.
Podul peste râul Prut de la Ungheni va avea patru benzi de circulație, câte două pe sens, și trotuare pietonale. Lungimea totală va fi de 261 de metri, iar lățimea va ajunge la 13 metri în prima etapă, urmând să crească la 24,25 metri în etapa a doua. Proiectul include și construcția unui punct de trecere a frontierei, dotat cu facilități pentru control amănunțit, parcări pentru TIR-uri și autoturisme, precum și un drum de legătură de aproximativ 1 km.
„Podul de Flori” face parte din proiectul strategic al Autostrăzii Unirii A8, care va lega Târgu Mureș – Iași – Ungheni de frontiera cu Republica Moldova, interconectându-se cu Drumul Național R1 Chișinău – Ungheni.
