Guvernul va aproba înfiinţarea Comisiei pentru Soluţionarea Contestaţiilor în domeniul Patrimoniului Cultural Imobil
Guvernul va aproba în şedinţa de joi înfiinţarea Comisiei pentru Soluţionarea Contestaţiilor în domeniul Patrimoniului Cultural Imobil, printr-o ordonanţă de modificare a Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
Se are în vedere eficientizarea procesului de soluţionare a contestaţiilor cu privire la propunerile Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice sau la propunerile comisiilor zonale şi a eliminării unor potenţiale incompatibilităţi în rândul membrilor acestor comisii. Comisia va fi formată din membri care nu fac parte din Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, comisiile zonale ale monumentelor istorice.
„Comisia pentru Soluţionarea Contestaţiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil va funcţiona în baza propriului regulament de organizare şi funcţionare, care se va aproba prin ordin al ministrului Culturii. Comisia va analiza şi va soluţiona motivat contestaţiile privind mai multe categorii de acte emise de către Ministerul Culturii direct sau prin serviciile publice deconcentrate ale acestuia, după caz, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, cum ar fi: comunicări privind declanşarea procedurii de clasare/ declasare, ordinul de clasare, de declasare sau răspunsul motivat privind neclasarea sau nedeclasarea. Comisia va fi formată din 9 membri, dintre care doi funcţionari publici din cadrul direcţiei de specialitate a Ministerului Culturii. Membrii Comisiei, cu excepţia funcţionarilor publici, sunt specialişti sau experţi atestaţi de Ministerul Culturii în domeniile protejării monumentelor istorice şi patrimoniului arheologic. Membrii Comisiei vor fi numiţi prin ordin al ministrului culturii şi vor avea un mandat de doi ani”, se arată în nota de fundamentare.
