Guvernul își asumă azi 5 din cele 6 pachete de măsuri
Guvernul își asumă azi 5 din cele 6 pachete de măsuri

Cele cinci proiecte adoptate de Cabinetul Bolojan care fac parte din pachetul doi de reformă ajung astăzi, 1 septembrie, în faţa Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Conform programului, în prima şedinţă comună, Guvernul îşi angajează răspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectului pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, cea de a doua şedinţă comună pentru proiectul privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, în cea de a treia şedinţă comună – proiectul de modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/ 2011 privind guvernanţă corporativă a întreprinderilor publice.
În cea de-a patra şedinţă comună, Guvernul îşi angajează răspunderea pentru proiectul privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome, iar în cea de-a cincea pentru proiectul privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.