EMI TV » Gata cu scandalurile în Parlament!

Gata cu scandalurile în Parlament!

Urmărește EMI TV și în Google

Plenul Parlamentului a decis, marţi, modificarea Regulamentului activităţilor comune ale celor două Camere legislative în sensul înăspririi normelor referitoare la disciplină, stabilind, între altele, diminuarea indemnizaţiei senatorilor şi deputaţilor cu până la 50% pentru o perioadă de maximum şase luni în caz de violenţă fizică sau verbală la adresa unui coleg sau alt demnitar.

S-au înregistrat 264 voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi 61 abţineri.

Potrivit noilor prevederi, va fi interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a şedinţei comune a Birourilor permanente sau a şedinţei comune a comisiilor prin alte mijloace decât cele electronice aflate în dotarea Secretariatului General al Camerei Deputaţilor sau al Senatului ori prin mijloacele electronice utilizate de mass-media acreditate de Camera Deputaţilor ori, după caz, de către Senat. Prin excepţie, deputaţii sau senatorii vor putea transmite sau înregistra şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi şedinţa comună a comisiilor numai în perimetrul din sala de şedinţe alocat grupului parlamentar ai cărui membri sunt sau în cazul celor neafiliaţi în perimetrul alocat acestora.

În sala de şedinţe a plenului celor două Camere sau în sălile în care se desfăşoară şedinţele comune ale celor două Birouri permanente ori şedinţele comune ale comisiilor vor fi interzise: participarea la desfăşurarea unui banner; utilizarea violenţei fizice împotriva unui deputat, senator sau alt demnitar; utilizarea violenţei verbale constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui deputat, senator sau alt demnitar, mai stipulează regulamentul adoptat.

„Abaterile care implică aplicarea sancţiunilor se constată de către comisia care are în competenţă analiza problemelor de disciplină la nivelul Camerei al cărui membru este parlamentarul a cărui sancţionare se propune la sesizarea preşedintelui de şedinţă, a unui grup parlamentar ori a unui deputat sau senator. Sesizarea se adresează preşedintelui Camerei respective, în termen de cel mult 30 de zile de la data săvârşirii faptei”, mai prevede regulamentul.