Funcție importantă, în premieră, pentru România
Ambasadorul României în Croaţia, Constantin-Mihail Grigorie, a fost numit în funcţia de director al Centrului pentru Cooperare în domeniul Securităţii (RACVIAC) pentru perioada 1 mai 2023 – 1 mai 2026.
Decizia a fost adoptată prin consens de statele membre în cadrul celei de a 49-a reuniuni a Grupului Consultativ Multinaţional (MAG) al RACVIAC, organizată miercuri la Belgrad de către Preşedinţia sârbă a RACVIAC. Deţinerea funcţiei reprezintă o premieră pentru România, precizează Ministerul român al Afacerilor Externe într-un comunicat de presă.
RACVIAC este o organizaţie interguvernamentală regională, cu sediul în Rakitje, Croaţia, care facilitează dialogul în domeniul securităţii în Europa de Sud-Est, prin cooperarea dintre ţările din regiune şi partenerii lor internaţionali. Centrul, care acoperă o gamă largă de chestiuni politico-militare, cu accent pe integrarea euroatlantică, are 9 membri cu drept de decizie: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Grecia, Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, România, Serbia şi Turcia.
România a asigurat Preşedinţia rotativă a MAG în perioada octombrie 2021 – octombrie 2022, având o parte operaţională consistentă asigurată de instituţiile naţionale.
