FOTO: Depozit mistuit de flăcări, la Bârlad

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Panică noaptea trecută, în Bârlad. Un depozit de mase plastice a luat foc, iar oamenii care locuiau în zonă au sunat imediat la 112, speriaţi de flăcările uriaşe şi de norul negru de fum ce a acoperit oraşul. În doar câteva minute, hala uriaşă s-a făcut scrum. 13 autospeciale cu apă şi spumă au fost trimise la faţa locului. Zeci de pompieri au luptat mai bine de o oră cu flăcările înalte de câţiva metri. N-au reuşit să salveze mare lucru din depozit, dar au ţinut focul sub control, pentru că acesta ameninţa să se extindă şi la un depozit de mobilă aflat în apropiere. Şi maşinile parcate în apropiere au fost avariate. „Suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ 1.000 metri pătrați. Patru autoturisme au fost afectate de radiația termică, la acestea fiind degradate componentele exterioare confecționate din material plastic și cauciuc”, a declarat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.