Fost ministru al Sănătăţii a demisionat din funcția politică
Fost ministru al Sănătăţii a demisionat din funcția politică
Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă a anunţat luni că a demisionat din funcţia de membru al Biroului Naţional REPER.
„Întotdeauna mi-am desfăşurat activitatea cinstit, respectând legea şi interesul public. Am încredere că o anchetă corectă şi transparentă va demonstra aceste lucruri. Totodată, am decis să mă autosuspend din funcţia de membru al Biroului Naţional REPER”, a scris Ioana Mihăilă pe Facebook.
Șeful statului Klaus Iohannis a transmis, luni, ministrului Justiției, Alina Gorghiu, cererile de urmărire penală a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, a anunțat Administrația Prezidențială.
Administraţia Prezidenţială precizează că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri.
Pe 23 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu.
Este vorba despre fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. Dosarul vizează achiziţia vaccinurilor anti-COVID.