Federația Sanitas nu renunță la calendarul de proteste

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Federația Sanitas nu renunță la calendarul de proteste

Federația Sanitas nu renunță la calendarul de proteste
Federația Sanitas nu renunță la calendarul de proteste

Liderii Federaţiei Sanitas au declarat, miercuri, că nu vor renunţa la calendarul de proteste anunţat până când principala lor revendicare, de majorare a salariilor cu 20% pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate, nu va fi rezolvată de guvernanţi.

Precizările au venit din partea preşedintelui Sanitas, Leonard Bărăscu, şi a prim-vicepreşedintelui, Iulian Pope, după plecarea prim-ministrului Marcel Ciolacu de la lucrările Consiliului Naţional al federaţiei.

„Mâine, vom fi la ora 9,30, în faţa Ministerului de Finanţe, nu putem să anulăm această acţiune pentru că este făcută pe ceea s-a întâmplat la nivelul Bucureştiului. (…) Ăsta este un moment prielnic, mâine, la 9,30, şi nu ne oprim de la acest lucru. Premierul a spus – mişcările sindicale şi ce aveţi de făcut, ca şi act în sine, vi le faceţi separat, sperăm să nu ajungem la forma finală, adică, până la urmă, la grevă. Ne-a propus un grup de lucru tehnic care să cuprindă cele trei ministere (Muncă, Sănătate, Finanţe – n.r.). Întâlniri putem începe de mâine, în funcţie de ce ne vor anunţa mâine premierul şi cei de la Ministerul de Finanţe, Sănătate, inclusiv domnul ministru, şi cei de la Ministerul Muncii. (…) Vom tatona în fiecare zi, în fiecare săptămâna”, a afirmat Leonard Bărăscu.

Liderul Sanitas a precizat că, joi, 250 de reprezentanţi ai federaţiei vor picheta Ministerul de Finanţe.

Potrivit acestuia, premierul nu le-a avansat sindicaliştilor un calendar al posibilelor majorări de salarii în Sănătate.

PUBLICITATE EMI TV