Federația Națională a Părinților se opune procentului de burse propus de Ministerul Educației
Federația Națională a Părinților se opune procentului de burse propus de Ministerul Educației

După ce a dispus ca bursa de merit să crească în acest an școlar de la 200 de lei la 450 de lei pe lună și a scos bursa de studiu, Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul de ordin de ministru privind modalitatea de acordare a burselor școlare. Doar că pe drept cuvânt, propunerea Ministerului Educației ca primii 30% din elevii unei clase să primească bursa de merit, în ordinea descrescătoare a mediilor acestora, fără un prag anume până la care să se acorde bursele, nu este susținută de Federația Națională a Părinților (FNP). Iulian Cristache, președintele acestei structuri, ne-a declarat că această propunere a fost respinsă de părinți încă din momentul dezbaterii legii. Liderul FNP spune că propunerile acestei organizații depuse încă de atunci vizează păstrarea unui prag dar și burse în învățământul primar.
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică proiectul de ordin de ministru privind modalitatea de acordare a burselor școlare, începând din acest an școlar, 2023-2024. Printre noutăți este faptul că dispare pragul mediei pentru acordarea burselor de merit la gimnaziu și liceu care, anul școlar trecut, era de de 9,50. Vor primi burse de merit primii 30% dintre elevii unei clase, indiferent de medie, în ordinea descrescătoare a acestora. Condiția este ca elevii să aibă media 10 la purtare, prevede proiectul.
Iulian Cristache a fost invitatul emisiunii ”Educația” de la EMI TV realizată de profesorul Cornel Șomîcu. Legat de subiectul burselor, președintele FNAP a declarat în spațiul public:„Modul de acordare a burselor elevilor reprezintă una dintre preocupările permanente ale Federației. În toate discuțiile avute cu Ministerul Educației pe acest subiect am insistat pentru elaborarea unor criterii clare și echitabile care să poată fi aplicate în mod transparent și unitar la nivel național”.