Educația ritmică și muzicală la grădiniță

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Educația ritmică și muzicală la grădiniță

Educația ritmică și muzicală la grădiniță
Educația ritmică și muzicală la grădiniță

În perioada noiembrie 2020 – octombrie 2022, la Grădinița cu Program Prelungit ”Vis de Copil” din Târgu Jiu, s-a desfășurat proiectul  Erasmus +, acțiunea KA229, „Educația ritmică și muzicală la grădiniță”, nr. 2020-1-TR01-KA229-092166_3, având ca parteneri Bulgaria  Kindergarden 141 „Slaveykova polyana” și Turcia Giresun Gedikkaya Kindergarten,  cea din urmă fiind și țara coordonatoare.

Scopul proiectului a fost identificarea abilităților preșcolarilor de 4-6 ani  cu potențial muzical, instruirea și promovarea acestora.

Obiectivele proiectului s-au bazat pe dezvoltarea unor metode și tehnici de procesare a cursurilor folosind instrumente Orff,  recunoașterea instrumentelor și sunetelor Orff, creșterea creativității copiilor preșcolari,  interacțiunea cu noi prieteni prin muzică,  cunoașterea diferitelor culturi și dezvoltarea unor abilități lingvistice, explorarea unor domenii artistice susceptibile, acestea fiind atinse prin activitățile derulate.

În cadrul proiectului au avut loc trei evenimente de formare pentru cadrele  didactice, în Turcia, Bulgaria și România, prilej cu care partenerii au făcut schimb de bune practici și au descoperit metode inovative de predare preșcolarilor.

În cadrul mobilității desfășurate în România, în perioada 14-18.03.2022, am avut alături, parteneri din diferite instituții din orașul lui Brâncuși, Liceul ”Constantin Brăiloiu” și Palatul Copiilor.

De asemenea ne-am bucurat de implicarea și sprijinul autorităților locale, reprezentate de Domnul Primar Marcel Romanescu și de Inspectoratul Școlar Județean, reprezentat de Doamna Inspector pentru educație timpurie, prof. Simona Mîndruleanu.

Sprijinul acordat de Comisia Europeană pentru elaborarea acestei publicații nu constituie o aprobare a conținutului, care reflectă doar opiniile autorilor, iar Comisia nu poate fi trasă la răspundere pentru orice utilizare a informațiilor conținute în aceasta.

EMINEWS:

Fiul unor cunoscuți artiști, condamnat definitiv la închisoare

Directorii de școli din Gorj reuniți în ședință de ISJ Gorj

 

PUBLICITATE EMI TV