EMI TV » Dolarul american mai scump decât euro

Dolarul american mai scump decât euro

Distribuie articolul!

Urmărește EMI TV și în Google

Dolarul american este din nou mai scump decât moneda europeană, în condiţiile în care cursul afişat miercuri de banca centrală a indicat 4,9764 lei pentru un dolar, faţă de 4,9436 lei pentru un euro.

Moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9436 lei, în creştere cu 1,23 bani (0,25%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9313 lei.

Leul a pierdut teren şi în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,9764 lei, în urcare cu 4,61 bani (0,94%), comparativ cu marţi, când s-a situat la 4,9303 lei.

Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,1663 lei, în creştere cu 6,28 bani (1,23%), faţă de 5,1035 lei, cotaţia anterioară.

Pe de altă parte, gramul de aur s-a scumpit, miercuri, până la valoarea de 267,8972 lei, de la 264,2017 lei, în şedinţa precedentă.

În plan extern, dolarul american, o valoare de refugiu tradiţională în perioade de crize, a urcat miercuri până la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani, în contextul în care Vladimir Putin a ordonat mobilizarea rezerviştilor iar traderii se aşteaptă la o nouă majorare semnificativă a dobânzii de bază din partea Rezervei Federale americane, informează Reuters.