Dirijorul Aurel Blondea și-a încheiat partitura vieții
Dirijorul Aurel Blondea și-a încheiat partitura vieții.
Maestrul Aurel Blondea a dirijat cu măiestrie fiecare moment al carierei sale, transformând fiecare notă într-o emoție profundă. Acum, partitura destinului său a ajuns la ultima măsură, iar lumea folclorului românesc plânge dispariția unui titan al muzicii tradiționale.
Fost dirijor al Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Aurel Blondea s-a stins din viață în dimineața zilei de 8 iunie 2025, la vârsta de 58 de ani. Născut pe 17 iulie 1967 în Târgu Jiu, și-a dedicat întreaga existență artei, fiind nu doar un păstrător al tradițiilor autentice, ci și un mentor și un reper pentru generații de muzicieni.
Plecarea sa lasă un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut și l-au apreciat, dar și în întreaga comunitate artistică.
Rămas bun, maestre!