Urmărește EMI TV și în Google

„Nu mătura seara, că dai norocul afară din casă.” Mulți români au auzit o asemenea vorbă de la bunici, fără să se întrebe de unde vine.

În lumea satului tradițional, casa nu era privită doar ca un loc în care familia dormea și mânca. În jurul ei exista un întreg univers de credințe, iar anumite locuri – ușa, fereastra și mai ales pragul – aveau o semnificație aparte.

Cercetările etnografice despre locuința tradițională românească arată că pragul era perceput ca o graniță simbolică între spațiul protejat al casei și lumea din exterior. Numeroase credințe și ritualuri erau legate tocmai de trecerea acestei limite.

O sinteză despre simbolistica pragului, care trimite inclusiv la celebra culegere Credinți și superstiții ale poporului român a folcloristului Artur Gorovei, publicată sub egida Academiei Române în 1915, prezintă numeroase asemenea credințe: de la lucrurile care nu trebuiau trecute peste prag până la gesturile despre care oamenii credeau că puteau aduce sau îndepărta norocul. Limba Română prezintă mai multe exemple regionale consemnate în vechile cercetări folclorice.

În acest univers simbolic trebuie înțeleasă și interdicția de a mătura seara.

În credința populară, măturatul nu însemna numai îndepărtarea prafului și a resturilor. Odată cu gunoiul scos din casă după lăsarea întunericului, exista credința că puteau fi îndepărtate simbolic norocul, sporul sau binele gospodăriei.

De aici au rămas expresii de tipul „mături norocul din casă” sau „scoți binele afară”.

De ce conta atât de mult pragul?

Pentru omul satului tradițional, pragul nu era o simplă bucată de lemn.

El despărțea „înăuntrul” de „afară”. Tocmai de aceea, multe momente importante ale vieții ajungeau simbolic la pragul casei.

Existau ritualuri legate de prag la naștere, nuntă și înmormântare. În unele zone, când mortul era scos din locuință, sicriul era atins de prag; în altele existau gesturi speciale atunci când mireasa părăsea casa părintească.

Chiar și gunoiul avea locul lui în această lume de credințe. În culegerile vechi apare, de exemplu, credința că gunoiul lăsat lângă prag sau prispă putea împiedica sosirea veștilor bune.

Privite astăzi, asemenea lucruri sunt superstiții.

Nu există, evident, nicio dovadă că măturatul după apus poate îndepărta norocul sau aduce sărăcia unei familii. Nici nu trebuie presupus că toate comunitățile românești respectau exact aceleași interdicții – tradițiile populare diferă considerabil de la o regiune la alta.

Dar tocmai aici devine povestea interesantă.

Pentru generațiile de altădată, casa era mai mult decât patru pereți. Era centrul vieții familiei, iar sporul casei trebuia protejat printr-o mulțime de reguli nescrise.

Unele au dispărut.

Altele au supraviețuit atât de bine încât, după mai bine de un secol de când etnografii le consemnau, încă putem auzi într-o casă din România:

„Lasă mătura. Seara nu se mătură.”