David Popovici, cel mai tânăr campion mondial din istorie
David Popovici a câștigat medalia de aur la Camionatul Mondial de natație, Budapesta, cu timpul 1: 43.21, devenind astfel, la 17 ani, cel mai tânăr campion mondial din istorie.
„Nu am fost atât de surprins (n.r. când a văzut cât de repede a pornit). Pentru că am plănuit un start rapid, undeva la un 50 pe prima sută, așa că 49.96 a fost fix acolo.
Știam că trebuie să conduc cursa încă din început, asta a fost o strategie importantă, că trebuia să domin cursa încă din start. Pot spune că am mai multă încredere în mine dacă mă văd în frunte, dar nu asta m-a scos la capăt cu bine.
Ceea ce m-a scos la capăt cu bine e faptul că am avut o cursă foarte bine gândită, ne-am pregătit foarte bine pentru ea, m-am odihnit bine înainte, cred că și asta contează. We just love swimming. Suntem oameni obișnuiți care fac lucruri extraordinare. Așa îmi place să cred”, a declarat David Popovici la conferința de presă.
