Dascălii nu au mai fost consultați, liderii județeni au decis suspendarea grevei generale

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Liderii judeţeni ai sindicatelor din educaţie şi-au mandatat reprezentanţii să suspende greva, cu 51 de voturi pentru, din 57, a afirmat, luni, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că majorarea cu 50% din creşterea salarială prevăzută de noua Lege a salarizării se va aplica de la 1 ianuarie 2024.

„Această decizie pe care am luat-o, de suspendare, a fost în urma consultării pe care am avut-o în 8 şedinţe cu liderii din teritoriu chiar astăzi – şi am fost împuterniciţi, mandataţi. Este decizia liderilor de judeţ care ne-au spus clar: dacă aceste lucruri se întâmplă (revendicări, n.r.). Mai sunt şi nemulţumiţi – şi ştim foarte bine acest lucru, dar n-are sens să ascundem procentul foarte mare al celor care au spus că intră la clasă, dacă aceste lucruri se rezolvă, cele pe care vi le-am prezentat. Ăsta este adevărul, a fost un vot al liderilor judeţeni care ne-au mandatat să suspendăm greva. Mă refer acum la lideri. Din 57 de lideri, 51 au fost pentru suspendare, deci este procentul majoritar”, a afirmat Hăncescu.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au luat decizia suspendării grevei generale.

Decizia este condiţionată de instituirea, în ordonanţa de urgenţă ce urmează a fi aprobată în şedinţa de Guvern de luni, a principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23% din maximumul grilei de salarizare din sistemul public şi de acordarea primei tranşe de majorare salarială (50% din creşterea salarială prevăzută de noua Lege a salarizării) de la 1 ianuarie 2024, se menţionează într-un comunicat comun al celor două federaţii sindicale.

PUBLICITATE EMI TV