Cu întârziere mare, Guvernul a aprobat sprijinul pentru producția de legume
Legumicultorii vor beneficia în acest an de un ajutor de minimis de 2.000 de euro/ cultură/ 1.000 metri pătraţi. Plafonul maxim alocat pentru noua schemă de sprijin este de 150 de milioane de lei (30,785 milioane de euro), potrivit hotărârii aprobate în această săptămână de Executiv pentru susţinerea producţiei de legume în spaţii protejate. Culturile încadrate în noua schemă de sprijin sunt cele de ardei, castraveţi, tomate şi vinete.
Actul normativ aprobat în 16 iunie 2021 reglementează: modalitatea de depunere a cererii la APIA, culturile pentru care se acordă ajutor de minimis şi anume ardei, castraveţi, tomate, vinete şi categoriile de beneficiari: persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, persoane juridice şi criteriile de eligibilitate pentru obţinerea sprijinului.
Actul normativ prevede şi producţiile minime pe care trebuie să le obţină producătorii agricoli, precum şi documentele justificative care se prezintă pentru obţinerea ajutorului de minimis; efectuarea verificărilor privind existenţa suprafeţelor, a culturilor declarate şi evaluarea producţiei, de către comisii mixte APIA-DAJ; controlul respectării normelor privind utilizarea durabilă a produselor de protecţie a plantelor de către inspectorii fitosanitari oficiali; modalitatea de comunicare între centrele locale/centrele judeţene/APIA şi MADR şi DAJ.
Depunerea cererilor se va realiza până la cel târziu 20 iulie inclusiv, iar valorificarea producţiei se va face în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie. Documentele justificative pot fi depuse până la 3 decembrie 2021, inclusiv.
Ministerul Agriculturii precizează că, prin acordarea ajutorului reglementat de prezenta hotărâre, se doreşte creşterea interesului producătorilor în dezvoltarea exploataţiilor agricole şi satisfacerea dorinţei consumatorilor de a achiziţiona legume proaspete şi de calitate.