Costume populare vechi de peste 100 de ani la Tismana, Gorj
Singurul muzeu al portului popular gorjenesc, muzeul de la Tismana, județul Gorj, are în colecție costume vechi de peste 100 de ani.
În cadrul acestui muzeu pot fi admirate acum aproape 50 costume populare din diferite zone ale judeţului Gorj. Sunt costume vechi chiar şi de 120 de ani. O echipă de specialiști din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, coordonată de managerul instituției, etnologul Pompiliu Ciolacu, a efectuat o vizită la muzeul de la Tismana pentru a face câteva fotografii ce vor fi folosite la realizarea unor pliante și a unui album care va apărea la editura CJCPCT Gorj. Materialele de promovarea vor cuprinde imagini ale costumelor populare cele mai reprezentative și vor fi distribuite turiștilor interesați.
Directorul Casei de Cultură „George Coșbuc“ din Tismana, Florin Tantan a precizat că se dorește ca zestrea muzeului să crească cu costume populare tradiționale care încă mai sunt păstrate de oameni în gospodării.
„La unele familii din Gorj încă se păstrează multe piese din costumele populare tradiționale purtate de oameni la diferite sărbători. Unele sunt bine păstrate și pot fi expuse în muzeu, dar, din păcate, sunt și unele care sunt prea deteriorate“, a mai menționat Florin Tantan, Directorul Casei de Cultură „George Coșbuc“ din Tismana .
Autoritățile locale au în plan să găsească un spațiu mai mare în care să păstreze costumele populare.
