EMI TV » Coșmar pentru zeci de călători CFR

Coșmar pentru zeci de călători CFR

Urmărește EMI TV și în Google

Zeci de călători care au plecat miercuri seară cu trenul, din Mangalia, au ajuns acasă după 30 de ore. Motivul acestei situații a fost accidentul de la Feteşti şi infrastructura CFR. Pe lângă întârzierile generate de vagoanele deraiate, oamenii au mai fost plimbaţi şi dintr-un tren stricat în altul. După ore de întârziere şi nervi întinşi la maximum, ieri la ora 16:13, în staţia Valea Albă, judeţul Mehedinţi, trenul Inter Regio 1991 anunţă că locomotiva s-a defectat. După aproximativ o oră şi un sfert ajunge o altă locomotivă, dar și aceasta este defectă. După aproximativ două ore trenul se pune, din nou, în mişcare, însă la Caransebeş, apar din nou probleme. Iar după o noapte, o zi şi o parte din a doua noapte, trenul a sosit, în sfârşit, în Timişoara.