Va fi interzis consumul de băuturi energizante de către minori

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin care se interzice consumul de astfel de băuturi de către minori, va intra marţi la votul final, în plenul Camerei Deputaţilor, a anunţat preşedintele interimar al forului legislativ, Alfred Simonis.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum: cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.

„Este o iniţiativă care a stat la Senat mai mult decât ne-am fi dorit. (…) O votăm săptămâna aceasta, în proporţie de peste 90% Comisia de sănătate şi Comisia juridică astăzi, urmând ca mâine, la votul final la plenul de la Cameră, să adoptăm forma finală a legii care interzice comercializarea acestor sucuri energizante, băuturi energizante către minori. Şi se măreşte cuantumul sancţiunilor – amenzi de până la câteva zeci de mii de lei pentru abateri repetate şi nerespectarea acestei reglementări. (…) Dacă e nevoie să suplimentăm aceste sancţiuni, pentru că nu vor fi suficiente cele pe care le-am revăzut în această lege, bineînţeles că suntem deschişi pentru aceasta”, a declarat Simonis la Parlament.

PUBLICITATE EMI TV