EMI TV » Consiliul Județean Gorj: investiție majoră prin Tranziție Justă la Bumbești-Jiu

Consiliul Județean Gorj: investiție majoră prin Tranziție Justă la Bumbești-Jiu

Urmărește EMI TV și în Google

O investiție de peste 63,8 milioane de lei este în curs de realizare la Bumbești-Jiu, prin Programul Tranziție Justă. BETCON TRADING SRL construiește o nouă unitate de producție destinată fabricării construcțiilor metalice și a componentelor pentru structuri metalice.

Potrivit informațiilor prezentate de Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, proiectul prevede construirea și dotarea unei hale de producție cu o suprafață de aproximativ 6.300 de metri pătrați.

Noua unitate va fi echipată cu utilaje și tehnologii noi, iar investiția se află deja în proces de implementare. În această etapă, structura de rezistență a halei este deja ridicată.

Cosmin Popescu a precizat că echipele Consiliului Județean Gorj și ADR Sud-Vest Oltenia au oferit îndrumare și sprijin pe parcursul procesului, pentru valorificarea oportunităților disponibile prin Programul Tranziție Justă.

„Este genul de investiție pe care ni-l dorim pentru Gorj: noi capacități de producție, activități industriale, tehnologii moderne și noi locuri de muncă, toate contribuind la diversificarea economiei județului”, a transmis Cosmin Popescu.

Investiția de la Bumbești-Jiu urmărește dezvoltarea unei noi capacități de producție și contribuie la procesul de diversificare economică a județului Gorj.