Colectarea selectivă a fracţiei de textile, obligatorie, din 2025

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, marţi, că din anul 2025 va fi obligatorie colectarea selectivă a fracţiei de textile, menţionând că, din păcate, în România intră mari cantităţi de haine second hand care, apoi, ajung în gropile de gunoi.

„Din 2025 va fi obligatorie colectarea fracţiei de textile, există o directivă europeană care stabileşte acest lucru. (…) Din păcate, România este un loc unde intră nişte volume impresionante de haine second hand şi nu că aş avea ceva împotriva hainelor second hand sau împotriva magazinelor care comercializează astfel de produse, dar atunci când discutăm despre gestionarea materialelor textile aş vrea să trag un semnal de alarmă şi să spun că, din păcate, mari cantităţi din acele haine care intră în România sub formă de produse second hand ajung în gropile de gunoi şi ar trebui gestionate diferit”, a afirmat ministrul, la audierea sa în Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor.

El a arătat că, pe lângă pet-uri şi alte fracţii reciclabile convenţionale, cetăţenii aruncă cantităţi însemnate de deşeuri textile.