Circ la Ministerul Energiei! Motivul: ”Taxa pe soare”

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Circ la Ministerul Energiei! Motivul: ”Taxa pe soare”

Circ la Ministerul Energiei! Motivul: ”Taxa pe soare”
Circ la Ministerul Energiei! Motivul: ”Taxa pe soare”

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, avea programată astăzi, de la ora 12:30 o conferință pe tema „taxei pe soare”, așa cum a numit opoziția decizia Guvernului de a putea fi taxați, în anumite condiții, pentru energia produsă de ei prin panouri fotovoltaice.

Odată cu accesul jurnaliștilor acreditați la minister, în sediu s-a strecurat și deputatul George Simion, deși jandarmii i-au atras atenția liderului AUR că nu are dreptul să intre fără acreditare sau invitație. Simion a ignorat apelurile jandarmilor și a intrat în sala de presă unde urma să se desfășoare conferința, s-a așezat pe un scaun și l-a așteptat pe ministru să apară la pupitru.

În replică, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a trimis un secretar de stat care a anunțat la pupitru că evenimentul se suspendă până când în sală vor fi prezente doar persoane acreditate la eveniment.

După ce a plecat și secretarul de stat, George Simion a făcut declarații de la pupitrul Ministerului Energiei, după care a pornit prin minister în căutarea lui Virgil Popescu, el cerându-le persoanelor pe care le întâlnea să-i spună la ce etaj are ministrul biroul.

Totul a plecat de la proiectul prin care statul vrea să-i impoziteze pe cei care au montate pe case panouri fotovoltaice.

Opoziţia acuză Guvernul că a adoptat o ordonanţă prin care aceştia vor fi obligaţi să plătească o taxă pentru cantitatea de energie pe care o produc lunar. „Pun taxă pe soare”, acuză şi asociaţiile micilor producători de energie electrică.

Ordonanţa prevede trei situaţii în care micii producători de energie vor fi taxaţi: atunci când primesc bani de la stat ca să producă energia, dacă au o capacitate mai mare de 30 de KW sau dacă, la nivel naţional, cantitatea de energie din fotovoltaice depăşeşte 8% din cantitatea de energie folosită. Textul ordonanţei nu este încă publicat în Monitorul Oficial şi nu prevede valoarea taxelor pe care ar trebui să le plătească aceşti consumatori. Aceste detalii ar trebui stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

EMINEWS:

Permisele auto eliberate în Marea Britanie, nule în România

 

PUBLICITATE EMI TV