EMI TV » Cine intră în cursa pentru șefia PSD după retragerea lui Corlățean

Cine intră în cursa pentru șefia PSD după retragerea lui Corlățean

Cine intră în cursa pentru șefia PSD după retragerea lui Corlățean

Cine intră în cursa pentru șefia PSD după retragerea lui Corlătean
Urmărește EMI TV și în Google
Cine intră în cursa pentru șefia PSD după retragerea lui Corlătean

Mai mulți candidați sunt în competiție în PSD pentru cele 4 posturi de prim-vicepreședinți ai partidului, iar liderul interimar Sorin Grindeanu a adăugat echipei lui și un nou secretar general, potrivit unor surse din partid. Înainte de Congresul PSD, care ar putea avea loc în perioada 7-9 noiembrie, europarlamentarul Claudiu Manda, liderul organizaţiei PSD Dolj, este numele vehiculat pentru echipa președintelui-interimar Grindeanu.

Tot pentru funcţia de secretar general mai sunt vehiculate în PSD şi numele lui Florin Barbu, ministrul Agriculturii, dar şi cel al lui Adrian Gâdea, preşedinte CJ Teleorman. Barbu este unul dintre apropiaţii actualului secretar general, Paul Stănescu.

Cele patru posturi de prim-vicepreşedinte reprezintă o miză strategică majoră. Unul dintre ele este deja rezervat lui Marius Oprescu, iar altul este aproape sigur pentru Victor Negrescu, europarlamentar şi vicepreşedinte al Parlamentului European, susţinut direct de Sorin Grindeanu. Negrescu este considerat unul dintre cei mai influenţi reprezentanţi ai României la Bruxelles şi ar aduce greutate europeană în echipa de conducere a PSD.

Un alt nume cu şanse reale este Bogdan Ivan, ministrul Energiei, care beneficiază de sprijinul puternic al liderului PSD Bistriţa, Radu Moldovan. Numele lui Ivan a fost vehiculat anterior şi ca posibil candidat la şefia partidului, iar o eventuală cooptare în echipa lui Grindeanu i-ar asigura acestuia susţinerea filialei Bistriţa, una dintre cele mai bine organizate structuri teritoriale.

Pentru cel de-al patrulea loc, competiţia este deschisă între reprezentanţii noii generaţii de lideri locali. Gheorghe Şoldan, care a câştigat preşedinţia CJ Suceava în faţa liberalului Gheorghe Flutur, şi Corneliu Ştefan, liderul CJ Dâmboviţa – organizaţie care a înregistrat cel mai mare procent la alegerile locale, aproape 60%.