Cina tradițională de Crăciun, mai ieftină în România decât în alte țări europene

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Cina tradițională de Crăciun, mai ieftină în România decât în alte țări europene

Cina tradițională de Crăciun, mai ieftină în România decât în alte țări europene
Cina tradițională de Crăciun, mai ieftină în România decât în alte țări europene

Gâsca la cuptor din Germania este cea mai scumpă masă festivă, în timp ce sarmalele româneşti sunt cele mai ieftine, arată un studiu global referitor la ţările care cheltuiesc cel mai mult pentru masa de Crăciun.

Astfel, familiile din Germania se pot confrunta în acest an cu una dintre cele mai scumpe mese de Crăciun din lume, potrivit unui studiu realizat de reţeaua socială de investiţii eToro în 12 ţări de pe trei continente.

eToro a a constatat că mâncarea festivă tipic germană, care constă în friptură de gâscă şi garnituri, inclusiv şuncă, mere şi ceapă, va costa 66,70 de euro pentru a hrăni o familie de patru persoane, doar 3 kg de piept de gâscă costând aproape 57 de euro.

La celălalt capăt al spectrului costurilor, mâncarea tradiţională românească de Crăciun, respectiv sarmalele cu mămăligă, împreună cu toate garniturile obişnuite – inclusiv smântână şi ardei iute – şi cozonac făcut în casă ar costa o familie de patru persoane 26 de euro.

Potrivit studiului citat, în timp ce familiile germane au cea mai scumpă cină de Crăciun, câteva naţiuni consumatoare de păsări au costuri la fel de ridicate. Într-un clasament care prezintă costul ingredientelor pentru masa de Crăciun în 12 ţări, în euro, Germania se află pe primul loc cu Gâscă şi garnituri, la un preţ de 66,70 euro, pe locul al doilea se situează Spania – Curcan şi garnituri, la 60,90 euro, iar pe locul al treilea Italia cu Tortellini în supă cu 47,68 euro.

Urmează Olanda cu Ruladă de porc la 45,12 euro, SUA (Curcan şi garnituri) la 44,31 euro, Franţa (Curcan şi garnituri) – 41,06 euro, Australia (Grătar) – 34,80 euro, Danemarca (Friptură de porc) – 34,34 euro, Marea Britanie (Curcan şi garnituri) – 32,48 euro, Polonia (Colţunaşi cu varză murată şi ciuperci cu borş) – 30,39 euro, Norvegia (Friptură de porc) – 26,80 euro şi România (Sarmale cu mămăligă şi cozonac) – 25,87 euro.

La nivel mondial, preţurile la alimente au crescut puternic în acest an, ultima cifră a inflaţiei alimentare din UE fiind de 17,2%, în timp ce cifra corespunzătoare pentru Regatul Unit este de 16%.

EMINEWS:

Cer să retragă de la publicarea în Monitorul Oficial Ordonanţa de urgenţă care introduce taxa pe soare

PUBLICITATE EMI TV