Cel mai vârstnic veteran de război din lume, Ilie Ciocan, a fost declarat cetățean de onoare al județului Vâlcea!
Cel mai vârstnic veteran de război din lume, Ilie Ciocan, a fost declarat cetățean de onoare al județului Vâlcea!
Cel mai bătrân veteran de război din lume și cel mai vârstnic bărbat din Europa, Ilie Ciocan, locotenent în retragere, a fost declarat cetățean de onoare al județului Vâlcea. Bărbatul care astăzi împlinește 112 ani a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial.
„Locotenentul în retragere Ilie Ciocan împlinește la 28 mai venerabila vârstă de 112 ani. L-am vizitat de Ziua Veteranilor de Război și m-am bucurat să-l văd înconjurat de familia lui frumoasă,” a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.
Ilie Ciocan s-a născut în satul Cremenari, Galicea, Județul Vâlcea, România la 28 mai 1913. Copilăria sa a fost marcată de Primul Război Mondial în timp ce Al Doilea Război Mondial l-a trăit intens, fiind mobilizat de trei ori în trupele de infanterie. A reușit să se întoarcă nevătămat de pe front. După Al Doilea Război Mondial, a primit statutul de veteran.