Ce trebuie să știi dacă ai programată o vacanță în Grecia

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Ce trebuie să știi dacă ai programată o vacanță în Grecia

Ce trebuie să știi dacă ai programată o vacanță în Grecia
Ce trebuie să știi dacă ai programată o vacanță în Grecia

Schimbări majore în turismul grec. Pe toate litoralurile grecești, numărul de șezlonguri va fi redus semnificativ, iar spațiul dintre acestea va fi considerabil extins de către autorități. Este anunțul făcut de premierul elen.

Persoanele care intenționează să călătorească în Grecia pentru o vacanță trebuie să fie conștiente de noile reguli impuse pe plajă. Autoritățile elene au stabilit că distanța între șezlonguri trebuie să fie considerabilă, iar spațiul până la marginea apei trebuie să fie de cel puțin patru metri.

Turiștii vor fi obligați să descarce o aplicație specială începând cu noul sezon estival, prin intermediul căreia vor putea monitoriza toate plajele.

De asemenea, aceștia vor putea consulta o hartă interactivă care indică gradul de aglomerare al fiecărei zone. Decizia Greciei vine în contextul în care plajele au fost supraaglomerate în ultimii ani.

Începând din luna mai, 70% din totalul plajelor trebuie să fie lipsit de șezlonguri pentru a evita aglomerația. În ariile protejate, acest procentaj trebuie să fie de 85%, iar zonele cu sensibilitate ecologică vor fi marcate ca “plaje neperturbate”.

PUBLICITATE EMI TV