Ce se întâmplă cu programele AFM? Ministra Mediului a făcut precizări
Ce se întâmplă cu programele AFM? Ministra Mediului a făcut precizări

Diana Buzoianu, ministra Mediului, a făcut precizări, într-o conferință de presă, referitor la programele AFM. Potrivit acesteia, o decizie finală pentru toate programele de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), inclusiv pentru Rabla, va fi luată în pachetul numărul doi de măsuri pregătit de Guvern.
„Avem, deja, mai multe scenarii pentru fiecare dintre programele gestionate de AFM, care încă nu au fost lansate, iar Rabla pentru persoane fizice este unul dintre aceste programe.
Va trebui să fie luată o decizie în coaliție în funcție de banii necesari, de bugetul care este disponibil anul acesta. Banii aceștia nu pot fi folosiți decât pentru proiecte de reducere de emisii, deci automat doar acolo vor putea să fie investiți. Dar trebuie să fie o discuție în coaliție, care sunt proiectele cele mai eficiente din perspectiva folosirii banilor și a rezultatelor obținute. În momentul de față, toate proiectele sunt sub analiză (…) În fiecare zi, deschid știrile și găsesc alte surse care spun altceva.
Eu vă spun sigur că n-au fost luate încă niciun fel de decizii. Sunt parte din această decizie, dar trebuie să fie luată o decizie în coaliție. Astăzi, repet, sunt mai multe scenarii pentru fiecare dintre proiectele discutate. Cel mai probabil, decizia finală va fi luată în pachetul numărul doi de măsuri, pentru că acolo sunt și cel mai corect așezate. Deci, în acest pachet doi de măsuri vom avea și o decizie finală pentru toate programele, inclusiv Rabla – persoane fizice, persoane juridice, Rabla – UAT-uri și așa mai departe”, a menționat Buzoianu.
Reamintim că în acest moment toate programele de finanțare gestionate de AFM sunt suspendate. Ljumătatea lunii iunie, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat suspendarea lansării tuturor programelor de finanțare până la formarea noului guvern.