CCR discută sesizarea ÎCCJ pe noul proiect privind reforma pensiilor magistraților
CCR discută sesizarea ÎCCJ pe noul proiect privind reforma pensiilor magistraților

Curtea Constituțională a Românei discută, miercuri, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiției în legătură cu noul proiect privind reforma pensiilor magistraților.
Instanța supremă a remis un comunicat de presă în care enumeră motivele pentru care consideră această lege ca fiind neconstituțională: discriminează magistrații față de alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu; încalcă brutal independența justiției; elimină de facto pensia de serviciu pentru magistrați; încalcă standardele internaționale statuate prin jurisprudența CJUE și CEDO; încalcă caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale; utilizează termeni ambigui și neclari și prezintă lacune normative care fac legea incompatibilă cu standardul de claritate și previzibilitate într-un stat de drept.
„Anulează de facto pensiile de serviciu, creând pentru magistrații care nu îndeplinesc condițiile de pensionare la data intrării în vigoare a legii reducerea până la anulare a caracterului pensiei de serviciu, iar pentru generațiile viitoare va deveni chiar inferioară celei din sistemul public de pensii. Legea încalcă independența justiției raportat la standardele statutului stabilite prin Deciziile CJUE, CEDO și ale CCR. Toate aceste instanțe au pronunțat decizii exprese și explicite care fac ca soluția legislativă să fie incompatibilă cu garantarea independenței justiției. Legea încalcă decizii anterioare ale CCR care au sancționat expres soluții normative identice cu cele cuprinse în proiectul actual și prin aceasta încalcă principiul supremației Constituției și caracterului obligatoriu al deciziilor CCR”, consideră Instanța supremă.
Primul proiect al reformei pensiilor magistraților a fost declarat neconstituțional de CCR pe 20 octombrie, ca urmare a unei sesizări depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție. CCR a motivat atunci că Guvernul nu a solicitat, în intervalul de timp prevăzut de lege, aviz de la CSM, chiar dacă acesta este consultativ.