CCR decide azi ce se întâmplă cu rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale
CCR decide azi ce se întâmplă cu rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale

Curtea Constituţională a României se va pronunţa luni, 2 decembrie, în privința contestaţiilor privind anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, după ce va primi rezultatul renumărării voturilor de la BEC.
Rezultatele renumărării voturilor alegerilor prezidențiale vor ajunge la CCR cu doar câteva ore înainte ca aceștia să ia decizia privind anularea sau nu a primului tur, deși termenul inițial era stabilit pentru seara de 1 decembrie și în contextul în care buletinele de vot au fost numărate.
CCR a stabilit vineri, 29 decembrie, după o ședință care a durat aproape două ore, că decizia privind anularea sau nu a primului tur al prezidențialelor se va da luni, 2 decembrie, la ora 17.00. Totodată, Curtea Constituțională a luat o decizie fără precedent: a cerut Biroului Electoral Central renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.